Amenajarea băii cu baterii sanitare negre


Adăugând o notă de eleganță oricărui spațiu, negrul are un farmec atemporal prin profunzimea și simplitatea lui. Bateriile de baie negre cu finisaj mat pot fi integrate și pot completa cu ușurință diverse tendințe de amenajare.

Te afli în acel moment al amenajării sau renovării în care trebuie să decizi asupra designului băii tale. Probabil ai început să cauți online idei de amenajare, în încercarea de a lua o decizie. Gresia și faianța, obiectele sanitare, bateriile de lavoar, cadă, bideu și sistemul de duș vor crea acel ambient de care te vei bucura în următorii ani. 

1. Cum alegi bateriile sanitare

Interesul pentru bateriile sanitare cu finisaj negru a crescut substanțial în ultima perioadă. Deși inițial această tendință s-a lovit de scepticism și unele temeri legate de o așa-zisă întreținere dificilă, dorința de a ieși din tiparele clasicului crom lucios a învins.

Totuși, trebuie ținut cont de faptul că cererea crescută a a avut ca urmare și apariția pe piață a unor produse de calitate îndoielnică, ce concurează prin preț producătorii consacrați de echipamente sanitare. Garanția extinsă (3-5 ani), echiparea cu cartușe ceramice, duze anticalcar, materialul din care este produs corpul bateriei (alamă sanitară) și un finisaj aplicat uniform, într-un strat consistent și, desigur, (re)numele producătorului sunt indicatori ai calității bateriei sanitare.

Pentru a evita surprize neplăcute precum defecțiunile premature, zgârierea sau ciobirea finisajului, apariția ruginei sau a petelor definitive de calcar, imposibilitatea servisării/ înlocuirii produsului, ar fi de recomandat să alegi documentat, luând în considerare indicatorii de mai sus. În cazul în care una dintre bateriile din set va trebui înlocuită, este puțin probabil ca modelul respectiv să mai fie disponibil peste 2-3 ani.

2. Cum integrezi bateriile sanitare negre în ambientul băii

Bateriile și seturile de duș negre pot fi alăturate într-o potrivire perfectă marmurei, granitului și faianței tip Subway. Obiectele sanitare albe sunt, de asemenea, cele mai potrivite. Mobilierul de baie monocrom, vopsit alb, negru sau gri și chiar nuanțe calde de lemn natur. 


Set de baterii pentru lavoar și dus cu finisaj negru mat și design modern Laveo PRETTO. Îl poți cumpăra de aici



Plăci masive din marmură albă, pardoseală și polițe din lemn natur și o oglindă originală. Bateriile negre incastrate sunt un must-have în acest ambient minimalist.


Același fundal alb creat din plăci de marmură și faianță tip subway, plus câteva accente scandinave. Contrastul este creat de accesoriile de baie și bateria neagră, incastrată pentru lavoar.

Minimalism, contrast și simetrie absolute într-un spațiu de duș pentru el și ea.

Pentru iubitorii băilor relaxante, o cadă freestanding ovală echipată cu baterie neagră. A se asorta cu câteva lumânări parfumate, săruri de baie și, de ce nu, cu un pahar de vin.

Negrul poate crea un contrast deosebit cu alte culori, cum ar fi alb, gri deschis sau verde, creând un spațiu foarte primitor și cald.



În ultimii ani, băile s-au transformat din spații pur funcționale în încăperi statement. Negrul este întotdeauna sofisticat, șic și face o impresie puternică într-un spațiu mic. 

Jocul gemetric între volumele pătrate și cele sferice și contrastul între alb și negru


Și băile cu design retro sau industrial-loft pot fi echipate cu baterii sanitare și sisteme de duș în negru mat. Un paravan de duș din sticlă cu rame și corpuri de duș negre vor oferi un look rafinat, eclectic.


Seria MURO de baterii pentru baie și bucătărie cu finisaj negru mat semnată de brandul polonez Laveo este inspirată de 
vechea fabrică din Lodz – orașul de origine al brandului – , de istoria urbanizării și diversitatea arhitecturii acestui oraș. MURO se caracterizează prin designul neconvențional și îndrăzneț al rozetelor stilizate ce imită robineții hidrant. Gama completă, aici.




Surse foto: pinterest.com, forbes.com, plumbnation.com, laveo.pl


neakaisa.ro

Comentarii